Aveți nelămuriri? office@decatloniada.ro

Jocul de fotbal-tenis poate fi înghesuit în doar câteva vorbe: 2 sau 4 sportivi (in cazul nostru, 4 J), împărțiți în două, aleargă de-a lungul și latul terenului cu un scop precis: să trimită mingea in terenul advers astfel încât adversarul/adversarii sa nu o poată returna. Ți-am spus că-i simplu!

Multitudinea schemelor de joc și a procedeelor de lovire și de serviciu, fac ca badmintonul să fie jucat în jurul unui stufos set de reguli

  • Greșeală la serviciu – dacă servantul sau jucatorul aflat la primire nu trebuie sa atinga liniile care delimiteaza careurile de serviciu
  • Dublă - dacă este lovita de doua ori succesiv si distinct de acelasi jucator la efectuarea unei singure lovituri, daca este lovita succesiv atat de un jucator cat si de partenerul acestuia sau daca, in timpul executarii unei lovituri, mingea este prinsa si mentinuta pe racheta apoi aruncata;
  • Serviciul se executa numai in zona de serviciu a terenului adversarului;

In functie de numarul de echipe inscrise, se vor organiza grupe (de cate 4-6 echipe etc), primele doua echipe din fiecare grupa calificandu-se mai departe, in tabloul eliminatoriu.

Toate disciplinele sunt jucate dupa regula doua seturi castigate. Un set este castigat de echipa care obtine prima 21 puncte la o diferenta de minimum doua puncte (ex: 21-19). Daca nu, jocul continua pana cand avansul de doua puncte va fi realizat (ex: 22-20, 23-21 nu mai mult de 30 puncte, 30-29)

Clasamentul in grupa se realizeaza in functie de numarul de victorii obtinute. Daca doua echipe sunt la egalitate, departajarea se face dupa rezultatul meciului direct dintre ele. Daca sunt trei sau mai multe echipe cu acelasi numar de victorii, departajarea se face in ordinea urmatoare:

  • setaverajul (diferenta dintre numarul de seturi castigate si numarul de seturi pierdute) din meciurile cu toti ceilalti jucatori din grupa – cand sistemul de scor presupune meciuri pe seturi
  • punctaveraj (diferenta dintre numarul de puncte castigate si numarul de puncte pierdute) din meciurile cu toti ceilalti jucatori din grupa
  • numarul cel mai mare de puncte castigate

Echipele calificate mai departe vor juca meciuri eliminatorii pana se va stabili echipa castigatoare pe sector/judet Ilfov. In functie de numarul de echipe inscrise si, prin urmare, de numarul de grupe create, se va stabili modalitatea de programare a meciurilor din fazele eliminatorii. Ca regula generala, locul 1 dintr-o grupa va juca cu locul 2 din alta grupa. In cazul in care vor fi foarte multe grupe, se vor califica mai departe numai castigatorii grupelor. Acest lucru, insa, va fi anuntat din timp de organizatori. In cazul in care se vor inscrie putine echipe, se poate forma o singura grupa, primele doua urmand sa joace finala, care va stabili echipa ce se va califica la finalele pe municipiu (se respecta punctajele si criteriile de departajare prevazute mai sus).

La finalele pe municipiu se vor juca numai meciuri eliminatorii. Inainte de inceperea finalelor, va exista o tragere la sorti in urma careia va exista un “lucky winner”, adica o echipa va ramane fara adversar in prima faza a finalelor pe municipiu si se va califica, automat, mai departe.

Echipamentul jucatorilor

  • Siguranța. Echipamentul sau tinuta jucatorilor nu trebuie in nici un caz sa prezinte vreun pericol pentru ei insasi sau pentru ceilalti jucatori. Aceasta masura se aplica si bijuteriilor de orice fel si articolelor de incaltaminte
  • Sunt interzise ghetele cu crampoane (plastic sau metal)

Mingea de joc

  • Mingea de joc va fi mingea pusa la dispozitie de organizatori, si poate fi de marci diferite de la meci la meci, in functie de posibilitatile financiare ale organizatorilor si de sponsorii competitiei.
  • Daca mingea se deterioreaza in timpul desfasurarii jocului, jocul va fi oprit si va fi reluat, in cel mai scurt timp, cu o alta minge.

Inceperea si continuarea jocului

  • Inaintea inceperii partidei, alegerea terenurilor va fi trasa la sorti, la intelegerea celor 2 echipe/jucatori sau, daca este nevoie, cu ajutorul unei monede, pe care Organizatorul o va folosi.
  • Echipa/jucatorul favorizata/favorizat de sorti va avea dreptul sa aleaga terenul sau serviciul.

Mingea atinge

  • o linie, se considera ca a atins terenul delimitat de acea linie
  • Daca mingea in joc atinge o anexa permanenta inainte de a atinge terenul, jucatorul care a lovit mingea pierde punctul.
  • Regulile privind comportamentul agresiv, nesportiv, necuviincios etc au fost stabilite prin Regulamentul General

Abateri, comportare nesportiva, sanctiuni

Toti participantii la Decatloniada trebuie sa fie constienti de scopurile acestui proiect. Pe cale de consecinta, vor fi foarte aspru sanctionate comportamentele nesportive, agresive, folosirea violentei de orice fel, prin excluderea din competitie a jucatorului/echipei dupa caz. Parintii trebuie sa fie modele de urmat pentru copiii lor, eventuale conflicte intre acestia avand consecinte din cele mai negative asupra copiilor participanti/spectatori. Grija organizatorilor, aceea de a proteja copiii de orice fel de abuz (verbal, fizic, emotional etc), se traduce prin sanctiuni dure pentru cei care le comit, sanctiuni care merg pana la excluderea imediata din competitie si, in cazuri exceptionale, prin plangeri la politie si la alte institutii abilitate sa solutioneze cazurile respective de abuz.

  • Orice abateri sau comportari nesportive, atat in teren, cat si pe margine, vor fi sanctionate de catre Organizatori in conformitate cu prezentul Regulament
  • Folosirea violentei fizice de catre un jucator asupra membrilor staffului de organizare conduce la excluderea definitiva a echipei din concurs
  • Daca un jucator foloseste violenta fizica, fata de un adversar sau coechipier, echipa din care face parte este eliminata din competitie.
  • Daca un jucator adreseaza orice fel de injurii, foloseste semne obscene, are un comportament nesportiv in raport cu adversarul, organizatorul sau publicul, echipa din care face parte este eliminata din competitie.
  • Daca un jucator scuipa, echipa din care face parte este eliminata din competitie.
  • Echipa a carei jucatori au un comportament nesportiv este eliminata din competie.
  • Jucatorii sunt obligati sa respecte fara nicio exceptie deciziile Organizatorului, care va asista la joc la marginea terenului.
  • Un jucator eliminat, pentru unul din motivele de mai sus, va putea asista si la alte meciuri, dar va fi fi eliminat din incinta, daca are un comportament nesportiv.
  • Orice echipa/jucator care nu se supune regulamentului competitiei, periclitand buna desfasurare a acesteia, va fi avertizata, penalizata sau exclusa din competitie, in functie de gravitatea faptelor comise.
  • Este interzisa pe teren a jucatorilor in stare de ebrietate.
  • Persoanele aflate in stare de ebrietate nu au drept de joc. Organizatorul va interzice accesul pe teren a jucatorilor in cauza si va solicita persoanelor insarcinate cu paza sa evacueze persoanele respective din incinta salii unde are loc competitia.
  • Desconsiderarea competitiei sau a adversarului se poate solda cu pierderea jocului sau excluderea din competitie.
  • Folosirea jucatorilor fara drept de joc in cadrul Decatloniadei parintilor si copiilor atrage dupa sine pierderea jocului la masa verde
  • Sanctiunile prezentului regulament se aplica atat in cazul evenimentelor aparute in timpul jocului, cat si in cazul celor aparute inaintea si dupa finalul jocului.

Organizatorii sunt suverani cu privire la adoptarea deciziilor pe teren, in timpul jocului, de la intrarea si pana la iesirea echipelor din incinta terenului de joc

Reglementari procedurale: contestatii, amanari, proceduri

  • Contestatiile de orice fel se vor adresa catre si se vor solutiona de catre Organizatori.
  • Orice echipa/jucator are dreptul de a formula o contestatie inaintea meciului, in timpul pauzei si dupa partida, dar inainte ca echipa contestata sa inceapa urmatoarea partida
  • In cazul nelamuririlor, pentru a se lua o decizie rapida, jucatorii vor discuta cu Organizatorul inainte de inceperea jocului sau pot cere intreruperea partidei, pentru lamuriri. Timp prevazut: maximum 5 minute
  • Neprezentarea nemotivata la un joc atrage dupa sine excluderea din competitie. In cazul retragerii in timpul competitiei, toate punctele se radiaza.
  • Amanarea unui meci de catre o echipa se poate face doar cu acordul Organizatorilor. In caz contrar, echipa/jucatorul care vrea sa amane meciul va pierde meciul la masa verde (21-0;21-0)
  • Echipa/jucatorul care nu se prezinta pe teren intr-un interval de 10 minute de la ora programarii si nu a anuntat Organizatorul de intarziere va pierde meciul la masa verde (21-0;21-0).
  • Echipa/jucatorul care anunta intarzierea pana la ora inceperii partidei va beneficia de reprogramarea partidei.

ANEXA LA REGULAMENT

Participantii declara prin formularul de inscriere:

  1. Aferent drepturilor de imagine si drepturilor de proprietate intelectuala

Numitul_____________________________________________________________ sunt  de accord sa cedez drepturile de folosire a imaginii mele, Organizatorilor Decatloniadei Parintilor si Copiilor, cu ocazia acestui eveniment.

Totodata declar ca prin completarea si trimiterea Formularului de inscriere, respectiv a participarii la Concurs, sunt de acord cu fixarea imaginii mele si a executiilor mele in timpul partidelor de joc pe orice supot, iar pentru acestea cedez Organizatorului, cu caracter exclusiv, imediat, pe durata maxima pentru protectia drepturilor conexe dreptului de autor prevazuta de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe dreptului de autor si nelimitat teritorial, orice drept patrimonial conex dreptului de autor decurgand din sau in legatura cu participarea la Concurs, Organizatorul fiind indreptatit, dar nu obligat, inclusiv, dar fara a se limita la, sa includa toate sau oricare dintre prestatiile , partiale sau integrale, in Concurs si/sau in orice forma de promovare si/sau de distribuire si/sau de exploatare a Concursului, indiferent de locul in care acesta se desfasoara, astfel incat aceste prestatii sa poata fi radiodifuzate, radiodifuzate secundar, retransmise prin cablu, comunicate public in lume prin orice mijloc media si/sau in orice format existent acum sau in viitor (inclusiv prin Internet si retelele de telefonie mobila), imprumutate, inchiriate, distribuite, importate in vederea distribuirii pe piata.

  1. Declaratie pe proprie raspundere ca participantul este apt din punct de vedere medical pentru efort fizic si pentru a participa la competitia Decatloniada Parintilor si Copiilor.

Numitul _____________________________________________________________________, declar pe proprie raspundere si in deplinatatea facultatilor mintale ca sunt apt din punct de vedere medical pentru efort fizic si pentru a putea participa la competitiile din cadrul Decatloniadei Parintilor si Copiilor. De asemenea, sunt de acord ca Organizatorii nu raspund in cazul accidentarilor mele suferite in timpul Decatloniadei Parintilor si Copiilor.

Protectia datelor cu caracter personal

Prin participarea la Concurs, participantii confirma cunoasterea prevederilor prezentului Regulament si isi exprima acordul liber si neechivoc in privinta acestora dar si cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de catre Organizator.

Organizatorul se obliga sa prelucreze datele cu caracter personal ale Participantilor la Concurs, in scopul organizarii si desfasurarii Concursului in conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, completata si modificata.

Candidatii, in calitate de persoane vizate, au conform Legii 677/2001, urmatoarele drepturi:

– dreptul la informare (art.12) – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine informatii cu privire la identitatea operatorului, a scopului in care se face prelucrarea datelor, precum si orice alte informatii suplimentare impuse de lege;

– dreptul de acces la date (art.13) – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine de la Organizator la cerere si in mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care ii privesc sunt sau nu sunt prelucrate de catre Organizator;

– dreptul de interventie asupra datelor (art.14) -¬‐ potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine de la Organizator la cerere si in mod gratuit: a) dupa caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor a caror prelucrare nu este conform legii, in special a datelor incomplete sau inexacte; b) dupa caz, transformarea in date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conforma legii; c) realizarea notificarii catre terte persoane carora le-au fost dezvaluite datele, a oricarei operatiuni efectuate conform lit. a) si lit. b), daca o asemenea notificare nu se dovedeste imposibila sau nu presupune un efort disproportionat fata de interesul legitim care ar putea fi lezat;

– dreptul de opozitie (art. 15) – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a se opune in orice moment, in mod gratuit si fara nici o justificare, ca datele care o vizeaza sa fie prelucrate in scop de marketing direct, in numele operatorului sau al unui tert, sau sa fie dezvaluite unor terti intr-¬‐un asemenea scop, cu exceptia cazurilor in care exista dispozitii legale contrare;

– dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art.17) – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a cere si de a obtine: a) retragerea sau anularea oricarei decizii care produce efecte juridice in privinta sa, adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitatii sale, precum si competenta profesionala, credibilitatea, comportamentul sau alte asemenea aspecte b) reevaluarea oricarei alte decizii luate in privinta sa, care o afecteaza in mod semnificativ, daca decizia a fost adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date care intruneste conditiile prevazute la lit a);

– dreptul de a se adresa justitiei (art.18) – potrivit caruia persoana vizata se poate adresa justitiei pentru apararea oricaror drepturi garantate de Legea 677/2001, fara a se aduce atingere posibilitatii de a se adresa cu plangere autoritatii de supraveghere.

La cererea oricarui Participant si/sau Candidat, Organizatorul va asigura acestuia exercitarea oricaruia dintre drepturile prevazute mai sus.

Pentru exercitarea acestor drepturi, Candidatul prin reprezentantul sau (parinti/tutore) va trimite Organizatorului o cerere intocmita in forma scrisa, datata si semnata.